Premierul Grindeanu cere DEMITEREA șefului de la Drumuri. „Nu am nevoie de explicații”

Premierul Grindeanu cere DEMITEREA șefului de la Drumuri. „Nu am nevoie de explicații
Publicat: 07/01/2017, 14:27
Actualizat: 09/01/2017, 12:58

„L-am rugat pe dl. ministru Cuc să trimită Corpul de control al dânsului la CNAIR. De asemenea, l-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea dlui director CNAIR (Cătălin Homor – n.r.), pentru că în acest moment tot ceea ce înseamnă coordonarea activităților de deszăpezire și modul în care operatorii și cei care au câștigat au fost coordonați, la 14 ore după ridicarea codului portocaliu, este deficitară. Toate lucrurile legale, asta i-am transmis dlui ministru Cuc, să facă o analiză în amănunt, nu doar pe persoană, pentru că e clar că acolo lucrurile sunt deficitare, ci și pe cauzele care au dus la această situație nefericită”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a mai spus că nu mai are nevoie de explicații având în vedere starea drumurilor.

„Ne trebuie foarte multe explicații, când la 14 ore de la ridicare, avem în continuare 28 de drumuri naționale nefuncționale și două autostrăzi nefuncționale? Eu cred că discutăm pe o realitate, care este astăzi, acum, la 14 ore de la ridicarea codului”, a mai spus Grindeanu.

El a mai identificat o „chestiune cât se poate de ciudată pe stocurile de materiale”.

„De ce, de exemplu, avem foarte multe stocuri de sare și nu avem de nisip? Astea sunt situații care trebuie explicate. (…) Nu am discutat cu dl. Homor, eu discut cu ministrul Transporturilor”, a adăugat Grindeanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga